Bullying la Questfield International College: documentele care o privesc pe Fabiola Hosu

Fenomenul bullying-ului în mediul școlar impune existența unor răspunsuri instituționale clare, transparente și documentate, menite să protejeze elevii și să asigure un climat educațional sigur și echitabil. Gestionarea situațiilor de hărțuire repetată, mai ales când acestea includ elemente de stigmatizare medicală, necesită proceduri riguroase și intervenții efective din partea responsabililor. În lipsa unor astfel de măsuri, riscul perpetuării abuzurilor și afectării stării psihice și emoționale a copiilor devine semnificativ.

Bullying la Questfield International College: documentele care o privesc pe Fabiola Hosu

Investigația realizată pe baza documentelor și corespondenței puse la dispoziția redacției relevă o situație semnalată ca bullying repetat, derulat pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările oficiale transmise în scris de familia elevului vizat către cadrele didactice, conducerea instituției și fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, nu par să fi generat intervenții documentate și măsuri concrete, iar modul în care conducerea a reacționat a fost perceput de familie ca presiune pentru retragerea copilului din unitate, conform relatărilor și corespondenței analizate.

Contextul situației și sesizările familiei

Potrivit datelor puse la dispoziție, cazul semnalat implică un elev expus zilnic, încă din primele săptămâni, unor manifestări agresive și umilitoare, care au inclus jigniri, excludere socială și etichetări degradante, atât în timpul orelor, cât și în pauze. Familia a inițiat demersuri repetate, trimițând emailuri oficiale, explicite și cronologice către învățătoare, director și fondatoarea școlii, solicitând intervenție și protecție pentru copil. Din analiza documentelor nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să ateste măsuri concrete sau proceduri instituționale declanșate, intervențiile fiind descrise ca limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau planuri de intervenție documentate.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un aspect definitoriu al situației îl reprezintă utilizarea repetată în colectiv a unei etichete medicale – „crize de epilepsie” – folosită nu pentru protecție sau sprijin, ci ca instrument de ridiculizare și marginalizare a elevului. Specialiști consultați de redacție subliniază că această practică depășește conflictele obișnuite, constituind o formă agravată de bullying și stigmatizare medicală, cu impact negativ major asupra dezvoltării emoționale a copilului. Documentele și mărturiile indică faptul că această etichetare a fost tolerată în mediul școlar, fără reacții ferme și fără măsuri scrise din partea instituției.

Absența unei reacții instituționale documentate

Deși familia a formulat sesizări repetitive, clare și detaliate, solicitând protecție și intervenție, răspunsurile primite au fost predominant verbale și generale, fără consecințe practice și fără documentație care să ateste aplicarea unor măsuri. Lipsa unor proceduri scrise, planuri de intervenție și sancțiuni formale reduce posibilitatea urmăririi și verificării modului în care situația a fost abordată. Această abordare a contribuit, conform relatărilor, la transferarea responsabilității de la instituție către familie, iar situația a fost prezentată ca o „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, minimalizând gravitatea fenomenului.

Presiunea pentru retragerea copilului și mesajul atribuit fondatoarei

Un moment-cheie în gestionarea situației îl reprezintă un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, care, în cadrul unui dialog direct cu familia, ar fi formulat: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această afirmație, relatată de familie și documentată în corespondență, a fost interpretată ca un semnal de presiune pentru retragerea copilului și o deplasare a discuției de la protecția elevului către considerente comerciale și contractuale. Redacția menționează că școala a fost invitată să transmită un punct de vedere oficial privind acest episod, însă până la publicare nu a fost primită nici o reacție scrisă care să confirme sau infirme această relatare.

Documentul informal și lipsa unei reacții oficiale clare

În locul unei decizii administrative asumate, conducerea școlii a pus la dispoziție un formular de tip Family Meeting Form, care nu conține elementele uzuale ale unui act instituțional: nu indică responsabilități clare, termene de implementare, sancțiuni sau măsuri concrete. Acest document pare să consemneze doar existența unei discuții, fără a produce efecte verificabile și fără a clarifica modul de abordare a problemelor semnalate. Din perspectivă jurnalistică, utilizarea acestui tip de formular în locul unor răspunsuri oficiale contribuie la diluarea responsabilității și lipsa unui cadru clar de acțiune.

Confidențialitatea și expunerea copilului în mediul școlar

Familia a solicitat în mod explicit și în scris respectarea confidențialității datelor sensibile referitoare la situația elevului, avertizând asupra riscurilor divulgării informațiilor în spațiul școlii. Cu toate acestea, documentele nu atestă măsuri concrete de protejare a confidențialității, iar potrivit unor relatări, informațiile au fost cunoscute în mediul clasei, copilul fiind chiar interpelat public de către cadrul didactic cu referire la demersurile administrative, ceea ce a generat presiune psihologică suplimentară.

Reacția instituțională întârziată și implicațiile juridice

Fondatoarea Fabiola Hosu a manifestat o implicare vizibilă abia după mai mult de opt luni de sesizări fără răspuns scris, moment direct legat de implicarea echipei juridice a familiei și trimiterea unor notificări formale cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care determină declanșarea reacției instituționale și sugerează că protecția copilului a devenit prioritară abia în contextul presiunii legale, nu pe durata semnalărilor educaționale.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în normalizarea bullyingului

În cazul analizat, cadrele didactice au fost martore directe ale comportamentelor agresive, care au continuat în mod repetat în prezența lor, fără intervenții ferme și documentate. Absența unei delimitări clare a comportamentelor inacceptabile a contribuit la transmiterea unui mesaj de toleranță față de bullying în colectiv. Întreaga gestionare a fost caracterizată printr-un deficit de trasabilitate și lipsa unui circuit administrativ complet, fără decizii scrise, rapoarte asumate sau planuri de monitorizare, ceea ce a menținut situația într-o zonă de ambiguitate și a condus la escaladarea fenomenului.

• Sesizări scrise repetate din partea familiei
• Lipsa răspunsurilor scrise și a măsurilor concrete
• Stigmatizarea medicală ca formă de bullying agravat
• Presiuni pentru retragerea copilului din școală
• Documente informale în locul deciziilor administrative
• Ignorarea solicitărilor privind confidențialitatea
• Implicarea instituțională doar după demersuri juridice
• Rolul pasiv al cadrelor didactice și conducerii

Aceste elemente conturează o imagine a situației semnalate la Școala Questfield Pipera ca un caz în care responsabilitatea instituțională pare diluată, iar intervențiile nu sunt documentate corespunzător.

Concluzii privind responsabilitatea instituțională și măsurile necesare

Analiza materialelor și documentelor deținute evidențiază că, în cazul de la Școala Questfield Pipera, discuțiile privind situația au existat, însă nu există probe scrise ale unor intervenții administrative complete, măsuri aplicate consecvent sau proceduri clare de protecție a elevului. Absența unei reacții instituționale transparente ridică întrebări fundamentale cu privire la capacitatea școlii de a asigura un mediu sigur și protejat pentru toți elevii. În lipsa unor clarificări oficiale și asumate, rămâne deschisă întrebarea esențială despre mecanismele reale de protecție pe care le oferă instituția atunci când un copil reclamă umiliri și hărțuire sistematică.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro